Pe cărări de munte – Ciucaş

Anul 2011 a început cu o întârziere de 1 lună pentru turele de munte. După multe obstacole s-a decis deschiderea sezonului de iarnă în Masivul Ciucaş.

Masivul Ciucaş face parte ramura sudica a Carpaţilor Orientali, grupa Carpaţii de Curbură. Este cuprins între 45°25' şi 45°35' latitudine nordică şi 25°55' şi 26°4' longitudine estică . Se află la o distanţă de 75 km de Ploieşti şi 37 km de Braşov. Este situat la est de cursurile superioare ale râurile Teleajen și Tărlung. Se învecinează cu Munţii Tătaru şi Munţii Siriu la sud-est și est, Depresiunea Întorsurii, Munţii Întorsurii la nord și Munţii Grohotiş la vest. Munţii Ciucaş sunt alcatuiți din două culmi principale, culmea Ciucaș - Bratocea pe aliniamentul SV-NE și culmea Gropsoarele-Zăganu pe directia NV-SE, unite prin înșeuarea muntelui Chirușca. Culmea Ciucaș - Bratocea reprezintă partea de vest a masivului, ce se împarte în două compartimente separate de șaua Tigăilor. Cele mai înalte vârfuri sunt Ciucaş (1.954 m), Gropșoare (1883 m), Tigăile Mari (1844 m), Zăganu (1817 m).

Sâmbătă dimineaţa, în data de 12 februarie, s-a dat adunarea pentru plecarea la munte la Metrou la Aviatorilor. Urma să plecăm cu maşinile, un mijloc mult mai rapid şi eficient. După împărţirea în cele 5 maşini am plecat la ora 7 pe DN 1 Bucuresti-Ploiesti, iar de la Bărcăneşti am ales DN1a spre Maneciu Ungureni-Cheia. Am lăsat în urma noastră localităţile prahovene şi am ajuns în staţiunea Cheia. Era încă dimineaţă şi parcă nimeni nu se trezise din somn.

Pentru că drumul forestier care duce spre Cabana Muntele Roşu parea la inceput practicabil am decis să urcăm cu maşinile. Pe măsură ce înaintam a apărut zăpada şi pe alocuri gheaţă. După câteva mici manevre am reuşit să ajungem cu bine la cabana Silva (1300m).

Am trecut pe lângă Cabana Muntele Rosu şi ne-am îndreptat grabiţi paşii către căbănuţele de lângă Cabana Silva, pentru că pentru o noapte aveam să poposim în ele.

Vremea se arăta bună şi ne-am grăbit să plecăm să facem un traseu. Ne-am echipat corespunzător şi am plecat spre Vârful Zăganu. Am ales traseul care era marcat cu triunghi roşu şi cruce roşie. Am trecut pe lângă Observatorul Seismologic şi am început urcuşul puţin abrupt din pădure. Am depăşit sonda seismică şi apoi am mers pe curbă de nivel circa 10 minute spre Vârful Muntele Roşu. Urma să dăm în şaua “La răscruce” şi apoi să ne îndreptăm paşii în partea dreapta spre Vf. Gropşoarele şi Zăganu. Când mai aveam puţin de mers până la Saua La Răscruce am rămas surprinşi. Vremea a început să se înrăutăţească. Vântul îşi intrase în rol, iar zăpada era din ce în ce mai mult viscolită. Am înaintat vitejeşte crezând că putem păcăli viscolul, dar nu prea am avut succes. Pe măsură ce înaintam parcă vântul creştea în intensitate. Cred că bătea cu aproape 100Km/oră. Nu am ajuns în vârf, deoarece era periculos să ne avântăm. Nu se vedea nimic şi eram spulberaţi din toate părţile. abia ne mai ţineam să nu fim luaţi cu expresul până în vale. Mergeam cu capetele aplecate, încercând cu greu să găsim traseul. Pe sub zăpadă era gheaţă şi păşeam cu grijă pentru a nu avea probleme. După aproape 1 h am decis să ne întoarcem . Urma ca acest obiectiv să fie atins într-o altă tură. Muntele rămâne acolo... Există şi o altă dată când poate fi învins. Nu merita pe acea vreme să ne aventurăm. Dar, dacă cu această situaţie ne întâlneam în drumul nostru şi era obligatoriu să mergem, nu ne împiedica nimic pentru a ajunge la destinaţia propusă.
Ne-am consolat foarte repede şi am trecut la bucătărit. Am făcut supe şi ceaiuri pentru încălzirea corespunzătoare. Unii au ales somnul de frumuseţe, iar alţii au ales cărţile de joc, remi, privitul pe ferestre...

Seara ne-am adunat cu toţii în cabană la povesti de munte. Afară ningea ca în poveşti...Viscolul era încă personaj principal în acele locuri. Dar soba din Cabana Silva duduia încălzind sufletele noastre ....Pe la miezul nopţii, obosiţi, dar nu de traseu, am plecat fiecare la patul lui din căbănuţa încălzită electric. Ne-am desperţit cu gândul că poate a doua zi, mama natură se va îndura de noi şi ne va lăsa să îi străbatem bulevardele.
Dimineaţa, părcă rugile noastre au fost ascultate. Vremea se îmbunătăţise şi era acceptabil pentru traseu. Cerul era limpede ca o oglindă, iar soarele începuse să îşi arate faţa luminată. Cred că nu mai suportase nici el atâţia nori, vânt şi ceaţă. Primise învoire să iasă la plimbare. Cu noi, bineînţeles....

După un mic dejun copios paşii noştrii s-au îndreptat către Vârful Ciucaş. Am ales traseul Cabana Silva ( m) – Valea Pârâul Roşu – Valea Berii – Fântâna Nicolae Ioan sau Trei Izvoare – Cabana Ciucaş (1595 m – )Marcaj: Banda Galbenă
La inceput traseul e foarte lejer, urcare usoara urmata de coborare prin pădure.


Prin pădure era foarte puţină zăpadă. Copacii erau dezgoliţi de veştminte şi parcă aşteptau înnoirea. Baba Iarna făcuse ravagii şi parcă nu se lăsa dusă de pe acolo. Sora ei cea mică, primăvara, aştepta cuminte jos, în vale să vină la serviciu. Sperăm că anul acesta să o vizităm pe cealaltă soră, Vara, care să ne arate frumuseţea pajiştilor, florilor, crestelor montane.

Din pădure am putut observa Tigăile Mari, cel mai reprezentativ ansamblu de turnuri din Munţii Carpaţi. Complexul apare printre crengile copacilor foarte grandios atât prin prin înălţime, unele dintre stâncile uriaşe având chiar şi 80-100 de metri, cât şi prin lăţime, deoarece complexul de turnuri inegale se întinde pe aproximativ un kilometru de creastă. Aceste turnuri s-au format în evoluţia periglaciară a vârfului Tigăile Mari şi au suferit modificări pe parcursul timpului.

Drumul care urcă spre cabana Ciucaş este însoţit de pârâul Valea Berii pe partea dreaptă, dar sunetul ei devine tot mai slab, deoarece, urcând, ea rămâne pierdută în vale sub zăpadă şi gheaţă.

Urcăm prin pădurea de foioase, pe lângă fântâna prof. Nicolae Ioan, şi ajungem la cabana Ciucaş în aproximativ o oră. Fântâna a fost construită în 1948 şi reconstruită în 1982 în memoria fostului preşedinte de onoare al Asociaţiei de Turism "România Pitorească". Este ultima sursă de apă până sus în vârf. Ne alimentăm cu apa vieţii şi urcăm voiniceşte pe drumul forestier plin de zăpadă. Urcarea este puţin mai grea, ne solicită din plin , dar nu ne lăsăm copleşiţi. Pentru că începuse să se încălzească am început să ne lepădăm din cojoace.

Când am ajuns în platou se vedea Cabana Ciucaş (cunoscută și sub numele de "Alexandru Vlahuță" ) care a fost refăcută. Aici a fost cândva o căsuţă mică, din lemn, cu acoperiş din şindrilă, care putea găzdui un număr mic de turişti. Acum este mult mai mare decât cea care a ars, seamănă cu un hotel. Deocamdată nu a fost dată în folosiţă, încă se lucrează la ea. Cred ca va fi foarte vizitată zona de la vară. Au facut cu buldozerul un drum de acces până sus si ne asteptam in curind la manelizarea zonei.

în zare se vedeau Bucegii....Bucsoiul, Virful Omu, Coltii Morarului


Tot de sus se puteau vedea culmea ascutita a Pietrei Craiului, culmile izolate ale Postăvarului şi Pietrei Mari .

Vremea era deja de partea noastră, lăsându-ne să ne bucurăm de priveliştile încântătoare care se deschideau în faţa ochilor noştri.

Am coborât foarte repede pantele de La Răscruce şi ne-am îndreptat către căsuţe urmând să ne facem bagajele. Tura se terminase cu bine, fără incidente şi eram bucuroşi că duminică avusesem parte de vreme bună şi privelişti încântătoare.

Masivul Ciucaş rămâne un munte fascinant în toate anotimpurile, un spaţiu de legendă cu o varietate de forme de relief.