Călători în Ţara Crăişorului

Când vântul călătoriei a început să bată prin club ne-am echipat corespunzător şi i-am urmat chemarea. Astfel că în weekendul 13-14 noiembrie am plecat să cucerim crestele înalte şi dantelate ale Masivului Piatra Craiului. Traseul a fost următorul: la dus Cabana Gura Râului (740m) Fântâna lui Botorog (820m) Poiana Zanoaga (1314m) Cabana Curmatura (1470m) pe bandă galbenă, iar la întoarcere prin Valea şi Şaua Crăpăturii, în total aproximativ 7 ore.

Startul din Bucureşti s-a dat la ora 7 dimineaţa, dar pe traseu, autocarul care gonea vijelios spre Ploieşti a făcut pană. Totul s-a rezolvat cu bine la o vulcanizare care era în apropierea oraşului şi astfel ne-am putut continua drumul. După ce ne-a trecut somnul am început să jucăm cărţi, alţii ascultau la căşti muzica, iar alţii povesteau şi glumeau.

Am admirat de la geamul autocarului Valea Prahovei care rămâne în continuare un loc de pelerinaj pentru foarte mulţi turişti care vor să evadeze de cotidianul care îşi pune din ce în ce mai mult amprenta asupra oamenilor. S-a circulat foarte bine şi astfel am trecut lejer prin Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal. Am ocolit Braşovul şi am ales varianta pe la Pârâul Rece. Am lăsat în partea dreaptă impunătoarea Cetate medievală a Râşnovului care veghează înca din secolul XIII în zonă şi care pentru moment este închisă pentru vizitare.

Pe traseu, se vedeau semnele nemiloase ale toamnei: copacii dezgoliţi de veştminte, iarba ruginită, frunze uscate şi aşezate într-un covor ruginiu şi arămiu, stoluri de păsări care se îndreptau spre alte lumi, livezi care mai aveau câteva mere pe ramuri. Când am ajuns în zona montană, brazii îşi ridicau înălţător capete verzi ca nişte suliţe printre ramurile dezgolite de vântul, ploaia şi frigul toamnei.

Deşi nu are semeţia Munţilor Făgăraş sau Retezat, Masivul Piatra Craiului străluceşte prin grandoare datorită frumusetii peisajului, a aspectului şi a pozitiei sale. Unicitatea peisagistica a reliefului din Piatra Craiului este dată de caracterul unic al dantelăriei formelor foarte spectaculoase: văi, arcade, creste, piramide, muchii, turnuri, grohotisuri, abrupturi, ace, colti. Această varietate de forme montane par a fi lucrate foarte fin de bijutierul care a fost timpul şi care an de an, secundă de secundă şi-a pus amprenta nemilos.

„Considerată bijuteria turistică a Carpaţilor românesti, masivul Piatra Craiului seamănă cu o lamă tăioasă şi abruptă formată din roci calcaroase, lungă de aproximativ 24 - 26 km, orientată de la sud-vest spre nord-est şi lată de aproximativ 6 - 8 km. Este singurul masiv din întregul lanţ carpatic care apare ca o imensă creastă izolată, fiind cea mai lungă si spectaculoasă, având altitudini de peste 2000 m, care domină şi sfidează împrejurimile. Cel mai înalt vârf din masiv este La Om sau Piscul Baciului - 2237 m.”

“Masivul Piatra Craiului este delimitat în partea nordică de Valea Bârsei, la vest de Dâmboviţa, la est de Vlăduşca şi Râul Mare pe o parte şi pe de altă parte de Valea Seacă a Pietrelor - Brustureţ - Dâmbovicioara, în timp ce la sud descreşte treptat până în văile râurilor Damboviţa şi Dâmbovicioara. Masivul este împarţit în trei subunităţi distincte: Piatra Craiului Mare, Piatra Craiului Mică şi Pietricica. La rândul său, Piatra Craiului Mare este împartiţă în două regiuni: Creasta Nordică, cuprinsă între Curmătura Pietrei Craiului şi Şaua Grind iar Creasta Sudică între Şaua Grind şi Şaua Funduri.”

Am ajuns pe la ora 11 şi ne-am cazat la Cabana Gura Râului (740m) fiind situata la periferia oraşului Zărneşti, pe drumul către Prăpăstiile Zarnestiului. Ne-am luat în primire camerele ( de 2 şi 4 paturi ) şi ne-am pregătit pentru traseu. La ora 12 am plecat pe drumul forestier spre Curmătură. După câteva minute am întâlnit pancarta care ne anunţa că intrăm în Parcul Naţional Piatra Craiului.

“Masivul Piatra Craiului a devenit rezervatie naturala in anul 1938 iar din 1990 a fost declarat parc national, alaturi de alte 12 parcuri din Romania. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 14773 ha din care 7806 ha in judeţul Brasov si 6967 in judetul Arges. Aici se gasesc specii rare ca: Garofița Pietrei Craiului (Dianthus Callizonus), floarea de colt (Leontopodium alpinum), ghintura galbena(Gentiana lutea), Hesperis nivea, Minuatia transilvanica.”

Până la Fântâna lui Botorog ne-am lăsat purtaţi de peisajul superb care se deschidea în faţa ochilor, am ascultat susurul cristalin al Râului Mare care ne-a însoţit pe partea stângă, iar după puţin timp am ajuns la izvor de unde ne- am făcut provizii de apă pentru că până la Cabana Curmătura nu mai găseam. Ne-am regrupat pentru că până aici am mers cam răsfirat, eram foarte mulţi peste 40 de persoane. După obisnuitul ritual de echipare si de umplere a sticlelor cu apa intrăm pe mult batutul traseu care ne conduce spre Cabana Curmatura. Am început să urcăm uşor pe poteca care nu prea mai se vedea de covorul de frunze uscate. De la izvor pana la Poiana Zanoaga este partea cea mai solicitantă, aproximativ 1h, urcare în serpentine de-a lungul Padinei lui Danişor. Încă nu ne intrasem în ritm. Grupul s- a răsfirat pe traseu, astfel încât atunci când am ajuns în Poiana Zănoaga nu mai eram decât jumătate. Peisajul era atât de frumos astfel încât am zăbovit pentru ceva timp pe pajiştea mătăsoasă. Am trecut pe lângă Stana din Poiana Zanoaga şi apoi am intrat în pădure. Pe partea stângă într-un luminiş, puţin ascunsă de ochii trecătorilor, se vedea Cabana Salvamont. Am mai urcat prin pădure 15 minute şi am ajuns la Cabana Curmătura (1.470m).

“ Cabana este situată pe partea estică a masivului, sub curmatura dintre Piatra Mica si Varful Turnul Pietrei Mari. Este o importanta baza turistica care oferă un loc de odihnă drumetilor care strabat potecile Crăişorului şi un punct de plecare spre alte trasee din aceasta zona: Varful Piatra Craiului Mica: ~2h, Turnul Piatra Craiului: ~2h, Varful Padinei Popii: ~2h30m, Refugiul si Varful Ascutit: ~3h30m, Varful La Om (Piscul Baciului): ~6h, Zarnesti (prin Poiana Zanoaga sau V. Crapaturii): ~2h30m, Refugiul Grind (prin Poiana Vladusca): ~4h, Zarnesti prin Prapastii: ~3h, Refugiul si Varful Ascutit (prin Padinile Frumoase): 2h30m, Satul Pestera: ~3h.”

În spatele cabanei, la belvedere i-am găsit pe cei mai harnici colegi care ajunseseră cu mult înaintea noastră stând ca marmotele la soare. Am poposit timp de aproape 1h, am servit o cană de ceai şi am mâncat fiecare ce a avut prin rucsac. Am admirat măreţia crestelor albite şi dantelate ale Crăişorului care se întindeau în faţa noastră, albastrul cerului fără nori şi ne-am jucat cu cei doi câini, paznici de nădejde ai cabanei. Nu eram singuri la cabană. Pentru că vremea era superbă am mai găsit turişti care vroiau să profite, după cum spuneau meteorologii, de ultimele raze de soare.

Cu greu ne-am ridicat să plecăm. Ne plăcea să mai lenevim în soarele fierbinte. Dar, nu aveam ce să facem trebuia să ne continuăm traseul, să cobărâm în Zărneşti, la cabana unde eram cazaţi. Era ora 16 când după fotografia de grup, din faţa Cabanei Curmătura, ne-am încolonat pe poteca care urca voiniceşte prin pădurea de molid.

După circa 20 minute am ajuns într–un splendid punct de belvedere, unde am admirat în toata splendoarea întreaga panoramă: Ţara Bârsei, Piatra Mică ( 1816m ), Plaiul Foii, Valea şi Şaua Crăpătura. Am Ajuns în Şaua Crăpăturii, punct de rascruce pentru traseele marcate din această zonă. În dreapta se continua traseul spre Piatra Mică, iar în stînga traseul de creastă al Pietrei Craiului. Noi am ales calea de mijloc, adică hăul. Indicatorul ne arăta 2h - 2 h şi jumătate până la Zărneşti pe bandă galbenă prin Valea Crăpăturii, căci acela urma să fie traseul pe care îl aveam de urmat. Ne-am luat avânt şi am pornit pe valea Crăpăturii. Grohotis, stânci, pante abrupte, copaci cazuti, vegetatie crescută în lungul văii şi între pereţii verticali. Intr-un cuvant: greu. Greu, dar superb în acelasi timp. A fost o coborâre foarte lungă şi dificilă. De sus ne cam speria, dar călcând uşor şi cu grijă am început să uităm de bolovanii pe care îi întâlneam în cale şi ne-am ridicat ochii să privim priveliştile minunate. Am admirat cel mai spectaculos turn din regiune: Acul Crăpăturii şi celelalte forme de relief specifice Craiului. Poteca urmează firul văii, adâncită între Piatra CraiuIui (stînga) si Piatra Mică (dreapta). Am trecut pe lângă pereţii verticali pe care sunt foarte multe trasee de alpinism. Primul alpinist care a stabilit escalada pe Acul Crăpăturii a fost Constantin (Titi) lonescu. După o oră de coborâre, scăpaţi de grohotiş am ieşit în padure. Deja începea să se întunece. Ne-am continuat marşul până am ieşit din pădure.

Am ajuns la punctul unde banda galbenă se întâlnea cu cea albastră ( acesta mergea spre cabana Diana şi Creasta Nordică) . Din acest punct la 980 m alt ne-am îndreptat către dreapta, pe banda galbenă, mergînd mai mult de-a coasta muntelui Piatra Mică. Păcăt că se înserare de tot şi nu am putut savura imaginile pajiştilor care ni se deschideau în cale. Ne-am scos lanternele şi am început să căutăm drumul care să ne scoată cât mai aproape de cabană.

Am trecut pe lângă Hora brazilor, aşa cum este numit locul unde se află un pâlc de brazi. Am avut noroc cu un cioban care se întorcea de la „serviciu” care ne-a „luminat calea” către destinaţia finală. Eram în primul grup care a ajuns la cabană la ora 18, ceilalţi au fost prinşi de întuneric şi au ajuns după aproximativ 1 h. Când am ajuns la cabană am uitat de dureri, oboseală sau foame. totul trecuse foarte repede pentru ca am avut onoarea să fim in fata celor mai frumoase privelişti din Carpaţi. Ne-am adunat cu toţii în sala de mese, iar după servirea cinei am rămas să povestim sau să dansăm. Doar unii dintre noi au ales ringul de dans, alţii cărţile de joc, iar cei mai mulţi, în special colegii cei noi au ales somnul binemeritat. Ei au plecat foarte repede să îşi refacă forţele pentru a doua zi când aveam alt program. A durat puţin distracţia pentru că la ora 12.30 am fost înştiinţaţi că se închidea sala de mese.

A doua zi, după servirea micului dejun, am plecat puţin mai sus de cabană să ne dăm pe tiroliană. Cablul a fost montat dintr-o parte a pădurii până în cealaltă parte, peste drumul pe care treceau masinile şi Râul Mare. Primii s-au dat colegii noi care erau foarte entuziaşti de noutatea evenimentului. Cei mai curajoşi s-au echipat primii şi au trecut victorios. Le- a fost mai greu prima dată, până au învăţat tehnicile: de echipare, poziţia mâinilor şi a picioarelor etc. După aceea stăteau la coadă să mai îmbrace echipamentul pentru a se mai da pe tiroliană. Dar timpul ne presa, astfel că am fost nevoiţi să strângem cablurile, echipamentul şi toate obiectele pe care le-am utilizat la această acţiune şi ne-am îndreptat către cabană pentru a ne pregăti de prânz. Când am ajuns în sala de mese mirosea foarte bine, astfel încât nu am mai stat pe gânduri şi ne-am aşezat să degustăm bunătăţile.

Când gongul a bătut ora 15 ne-am mai întors o dată capul să privim creasta însorită a Crăişorului şi ne-am propus ca pe viitor să colidăm mai mult din acest masiv fascinant care atrage ca un magnet atât pe iubitorii de drumeţii, cât şi pe iubitorii de ascensiuni montane.

Ne-am bucurat de două zile superbe, de peisaje splendide, am batut cărări frumoase, aşa că nu ar trebui să lasăm în urmă nici un regret. Melancolia de noiembrie s-a terminat o dată cu urcarea în autocar. Drumul de intoarcere spre Bucuresti a durat o infinitate, mai precis 5 ore. Pe Valea Prahovei s-a mers bara la bara mai mult de 2h. Am ajuns in Bucuresti cu rucsacul plin de amintiri, cu fotografii cu cele mai frumoase peisaje, cu plamanii incarcati de aerul curat si cu multe alte lucruri pe care fiecare dintre noi le stim.

Până data viitoare o să mai vedem noi ce munţi ne asteaptă.... !