Retezat - un munte aproape de nori

Dupa iesirea din Apuseni, pentru septembrie, a venit vremea sa cucerim un alt munte spectaculos prin grandoare si culoare, un munte care iti ofera cele mai minunate privelisti, un munte plin cu lacuri glaciare cu ochi albastri superbe, cu o vegetatie si fauna. Da, ati ghicit, e vorba despre Retezat. Indiferent de anotimp, acest masiv are ceva spectaculos si isi deschide de fiecare data frumusetea in fata fiecarui calator.

Retezatul este una din minunile Romaniei care iti taie rasuflarea atunci cand dai piept cu el sa il cuceresti. Are un farmec aparte care atunci cand este descoperit te indragostesti pe loc si traiesti cu gandul sa il revezi. Cand pasesti pe cararile lui se pare ca intri intr-un taram de basm - o lume de poveste, taramul fermecat cu ochi albastri, paduri.

Masivul se înalţă între două depresiuni importante, Petroşani şi Haţeg si intre Râul Mare şi Jiul de Vest. Sunt înconjuraţi de Munţii Ţarcu la vest, Munţii Godeanu, la sud-vest şi Munţii Vâlcan, la sud. Partea cea mai importantă a masivului este alcătuită din roci cristaline şi se numeşte Retezatul Mare, iar partea sudică din calcar, este Retezatul Mic. Cele doua se unesc în apropierea lacului Bucura.

Datorită frumuseţilor naturale existente, pe teritoriul Munţilor Retezat a luat fiinţa primul Parc naţional din România in 1935, din initiativa omului de stiinta Alexandru Borza. Parcul National Retezat are o suprafata de circa 38.138 ha, altitudinea cuprinsa intre 800 si 2509 m si un relief tipic glaciar cu vai, lacuri si circuite glaciare, dar si calcare impanzite de chei, pesteri si avene. Parcul National Retezat se mandreste cu peste 60 de varfuri cu altitudini mai mari de 2200m: Peleaga (2509 m), Papusa (2508m), Retezat (2482m), Varful Mare (2463m), Bucura (2433m), Sesele (2334m), Judele (2334m), Zlata (2142m). Dar nu numai maretia varfurilor ne fascineaza, ci si cele aproximativ 80 de lacuri glaciare, dintre care 58 permanente. Dintre cele mai importante amintim : Bucura, Lia, Ana, Viorica, Florica, Tăul Porţii, Tăul Agăţat, Tăul Negru, Tăul Spurcat şi Zănoaga. Masivul Retezat detine aproape 40 la suta dintre lacurile glaciare de pe teritoriul Romaniei.

Exista si o legenda despre lacurile din Retezat. In vremuri stravechi, muntii erau stapaniti de un căpcăun care, din cand in cand, dădea năvală prin gospodăriile oamenilor din Ţara Haţegului pentru a le fura recoltele şi vitele. Mulţi feciori şi-au pierdut viaţa încercând să-l oprească, rămânând astfel multe familii îndurerate. Într-o zi însă, un voinic a reuşit să-l răpună pe căpcă un. Ca să fie sigur că acesta nu supravieţuieşte, i-a tăiat capul. În acel moment, căpcăunul s-a prefăcut într-o piatră mare „fără cap“ (Retezatul), iar mâna stângă i-a căzut printre munţi şi s-a prefăcut în apă. Podul palmei sale s-a transformat în lacul Bucura, iar degetele în lacurile Slăvei, Lia, Ana, Viorica şi Zănoaga.

Dar, acum voi lasa legendele la o parte si ma voi axa pe povestea calatoriei noastre spre munti. Am plecat din Bucuresti spre taramul fermecat, miercuri seara, 15 muntomani in 3 masini si am ales traseul prin Pitesti – Curtea de Argeş- Ramnicu Valcea –Horezu - Targu Jiu – Petrosani - Santamaria Orlea - Rau cu Mori - barajul Raul Mare - cabana Rotunda - Poiana Pelegii (1.630 m ).

Am admirat Defileul Jiului si ne-am oprit la barajul de la Raul Mare pentru a admira maretia muntilor care ni se aratau in departare.

Drumul pe ultima portiune intre baraj si Poiana Pelegii nu este asfaltat dar a fost practicabil. La intrarea in parc este o bariera unde am platit taxa de intrare de 5 lei/persoana si 7 lei pentru masina. De la barieră până la Poiana Pelegii am mers cam 1h 30 min pe drumul forestier.

Pe drum ne-a insotit raul care serpuia si se induia maiestuos.

Am ajuns la parcarea improvizata din Poiana Pelegii pe la ora pranzului. Am lasat masinile in parcare, ne-am echipat pentru drum si am inceput sa urcam usor, cu rucsaci incarcati pentru 3 zile, pe traseul comun de banda albastra si cruce rosie spre Lacul Bucura.

Panou in Poiana Pelegii

Munti de gunoaie la Poiana Pelegii ... Cred ca cei care le-au lasat stiu in ce categorie se incadreaza!!!


Am umplut sticlele cu apa de la izvorul de langa Salvamont si am inceput aventura prin padure. Este un traseu usor care nu necesita foarte mult efort.

După un urcuş de vreo oră am ieşit în golul alpin. De aici, începe să ţi se arate masivul în toată splendoarea lui: în stânga „un picior“ al Judelui, în dreapta cel al Pelegii. Pe parcursul traseului apar lacul Lia în stânga, apoi Ana şi, după un urcuş scurt, îl vezi pe cel mai mare, Lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din Romania.

Am gasit cateva date despre acesta : se află în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga şi Şaua Bucurei, fiind orientat în direcţia nord - sud, la altitudinea de 2040 m. Suprafata lacului este de 8,90 ha, lungimea de 550 m şi lăţimea medie de 160 m, perimetrul de circa 1390 m. Lăţimea maximă este de 225 m, iar volumul estimat este de 625.000 m³. Adâncimea maximă a apei lacului este de 15,5 m, în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac. Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Apa lacului deversează printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă.

Traseul a fost foarte usor spre deosebire de cel din partea Cabanei Gentiana care este mult mai lung si dificil. Am ajuns la Refugiul Salvamont, unde erau doar cativa turisti straini.

Nu lipseste steagul romanesc din peisaj, era arborat langa cabana.

Ne-am decis sa ne instalam corturile in cazemate, locurile special amenajate, unde pietrele erau asezate in semicerc pe mai multe nivele pentru a oferi adapost de vant.

Cand am ajuns la lac nu mai erau corturi, dar incepand de vineri, turistii au inceput sa-si faca aparitia. Vremea a fost superba si am putut vedea peisajele care iti taiau respiratia prin frumusetea lor. Fiecare si-a instalat cuibul in cazemata si apoi s-a preocupat sa dea drumul la primus pentru ceaiuri si supe.

Pentru cateva ore soarele a fost foarte darnic cu noi astfel incat ne-am tolonit ca marmotele pe izoprene. Pana la finalul zilei am stat la povesti si la sedinta foto.

Pentru ca apusul arata superb nu ne-am abtinut sa nu imortalizam momentul.

Oboseala de pe traseu si noaptea dormita chinuit sau nedormita in masina, si-au spus cuvantul si ne-am retras mai devreme la corturi cu gandul la traseul de a doua zi.

Dimineata, dupa ce ne-am luat micul dejun, destul de tarziu, am plecat spre Lacul Zanoaga, cel mai adânc lac glaciar din țară, adâncimea fiind de 29 m.

Este asezat in caldarea glaciara a Judelui, pe versantul sudic al muntelui Sesele, la altitudinea de 2010 m, lacul are o forma circulara, lungimea si latimea maxima ii sunt de 360, respectiv 260 m, iar perimetrul 875 m, realizand astfel o suprafata de 6,0 ha si un volum al apei de 693000 m3. Este alimentat de 6 paraie venind din toate directiile cu exceptia celei sudice peste care deverseaza paraul Zanoaga.

A doua zi dimineata am plecat destul de tarziu spre Lacul Zanoaga pe traseul cu punct rosu.

Ceata nu se ridicase, insa noi eram entuziasmati de ceea ce aparea in fata ochilor: natură sălbatică, bolovănişuri abrupte, creste semeţe, lacuri cristaline.

Grohotisurile apareau din ce in ce mai mari. Parca se intreceau in care sa fie cel mai mare.

Admiram Retezatul, Judele, Peleaga, Custura Retezatul Mic, Godeanu. Din acelaşi punct, la 300 de metri mai jos, înconjurat de bolovani, e Tăul Spurcat, iar in dreapta, Tăul Negru.

Mergem in liniste, poate doar vom vedea marmote sau capre negre. Se pare ca nu erau pe acasa, erau plecate in deplasare, pe la neamuri...

Eram foarte atenti la crestele care apareau in fata noastra, la lacurile frumos conturate, la grohotisurile care se mareau pe dar si la poteca care uneori se ingusta.

De sus, lacul se vedea ca un disc albastru, caci ceata incepea sa se ridice si se putea vedea foarte bine.

Dupa aproape circa 3 h am ajuns la Lacul Zanoaga unde am facut un popas pentru hidratare, fotografii, dar si pentru cateva momente de relaxare si uitare totala a ceea ce lasasem in Bucuresti: zgomot, poluare, inghesuiala in mijloaele de transport, galagie, dar si alte probleme. Fiecare le stia pe ale lui. Pentru un timp am admirat frumusetea si linistea lacului.

La lac nu eram corturi, doar 3 persoane care au fost mai matinale decat noi. Ne-am imprietenit cu ei si ni s-au alaturat pe traseul de intoarcere. Am ales un traseu nemarcat sau mai bine zis marcat doar prin momai. Traseul se numeste Drumul Magarilor.

Vremea a tinut cu noi si astfel am putut vedea foarte bine varfurile care se ridicau semete spre nori. Pe parcursul traseului am refacut unele marcaje, am mai asezat pietre inaltand momaiile, sau acolo unde erau foarte distantate am facut noi altele. Pe timp de ceata sunt foarte folositoare, pentru turistii care nu cunosc traseul. Oricum alegerea a fost foarte buna, pentru ca am avut parte de alte peisaje frumoase. Am facut foarte multe popasuri pentru a ne incarca bateriile cu aerul curatPe parcursul traseului am gasit tufe de afine de langa care nu ne induram sa mai plecam. Pe drumul de intoarcere am ajuns la punctul unde se intalneau trei trasee : cruce albastra, triunghi rosu, punct galben. Am ajuns pe la ora 16 la corturi si dupa oboseala de pe traseu supele calde si cuscus-ul ne-au refacut fortele. Seara am stat la povesti si la ceaiuri calde.

A doua zi trebuia sa mergem pe Varful Peleaga si pe Retezat. Dar, noaptea a inceput sa ploua si dimineata cand ne-am trezit vremea nu se schimbase deloc. Era ceata si vantul sufla foarte tare. Era sambata si cum va spuneam aveam planuri de urcat. Nu ne-am aventurat, spunandu-ne ca muntele ramane acolo si oricand pe vreme buna il putem cuceri. Ne -am strans corturile si am coborat spre Poiana Pelegii. Pe tot timpul cobararii a plouat, dar mai jos nu mai era asa de frig ca sus. La Refugiul Salvamont din Poiana Pelegii am gasit 3 salvamontisti care erau pe picior de plecare. Misiunea lor aici se terminase aici, inchideau cabana si plecau. Spre alte refugii… Cabana este noua, refacuta si are conditii foarte bune. Au fost foarte primitori, oferindu-ne ceai, cafea, biscuiti, dar si geci foarte calduroase, pentru noi, fetele. Ploaia isi cam facuse de cap cu noi si racisem un picut. Am plecat multumindu-le si dupa cateva minute am ajuns la masini.

Ne-am hotarat sa plecam putin mai jos sa gasim un loc unde sa campam. Am urcat in masini si pe drum am gasit Refugiul Stanuleti care ne-a oferit cazarea pentru noaptea cea rece si ploioasa. A plouat toata noaptea, a fost o vreme bacoviana. Dimineata am strans, am facut curatenie si am plecat spre casa. Dar se pare ca ploaia ne urmarea pas cu pas.

Tura asta am avut parte si de aventura, in final, la plecarea spre casa. Drumul l-am gasit blocat in mai multe locuri, de copacii cazuti.

Am avut noroc cu maceta care si-a facut datoria si, cu baietii care au luptat vitejeste, inlaturand obstacolele. Dar totul s-a terminat cu bine.

Drumul a fost mult mai scurt decat la dus, poate din cauza faptului ca nu am mai oprit atat de des. Cea mai lunga oprire a fost la Dealul Negru la portia de mici. Am ajuns la Bucuresti pe la 19.30 obositi, dar fericiti de frumusetea peisajelor si „salbaticia“ Retezatului. Si aici s-a terminat cu bine aventura noastra montana, in cel mai frumos masiv din tara noastra - Retezat.

Sper sa revenin si cu alte ocazii.
Duceti-va in Retezat macar o data-n viata !
Pana atunci va doresc multe ture frumoase!